Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, de comun cu Serviciul Vamal și Serviciul de Informații și Securitate au pus în executare în data de 17 mai curent mandate de percheziții în municipiul Chișinău și în afară, într-un dosar de contrabandă cu țigări.
În rezultatul efectuării a 23 de perchiziții la punctele comerciale, domiciliile figuranților și a mijloacelor de transport ale acestora, au fost depistate și ridicate: produse de tutungerie în cantitate de 200 mii bucăți, mijloace valutare în dolari americani și euro a căror proveniență legală nu a fost confirmată, echivalentul a peste 240 mii lei și două mijloace de transport.
Urmare a unui șir de măsuri speciale de investigație, a fost stabilită implicarea în schema dată a șase persoane, fiecare având rolul său bine determinat, de la cumpărarea de pe piața neagră a produselor de tutungerie la comercializarea către unele persoane care le transportau ilicit peste frontiera de stat.
În cadrul desfășurării acțiunilor procesuale a fost reținută o persoană pentru 72 de ore, acesta fiind unul din organizatorii schemei infracționale, iar celelalte persoane sunt cercetate în libertate și se prevalează de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale. Urmărirea penală continuă, pentru cercetarea tuturor aspectelor infracțiunii investigate.