„Contestarea pare a fi inoportună”, astfel consilierul Maiei Sandu a justificat transferul celor 400 mii euro pe contul lui Sandulachi (DOC)

Consilierul Maiei Sandu, Veaceslav Negruță, a prejudiciat statul benevol și conștient cu 400 de mii de euro. Acest fapt este demonstrat prin decizia semnată de Negruță la 13...

Consilierul Maiei Sandu, Veaceslav Negruță, a prejudiciat statul benevol și conștient cu 400 de mii de euro. Acest fapt este demonstrat prin decizia semnată de Negruță la 13 februarie 2012, pe când acesta deținea funcția de ministru al Finanțelor. La adresa redacției Democracy.MD a fost expediată scrisoarea șefului Direcției Juridice din cadrul ministerului Finanțelor, Valeriu Secaș, către Veaceslav Negruță. Documentul a fost emis în ziua de 10 februarie 2012. Din această scrisoare aflăm că Secaș l-a prevenit pe Veaceslav Negruță că decizia Curții de Apel în dosarul Pantelei Sandulachi poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) până în data de 14 februarie 2012. Secaș îi explică lui Negruță, că în cazul în care decizia va fi contestată, suma achitată de stat drept prejudiciu ar putea fi micșorată. Veaceslav Negruță, ex-ministrul Finanțelor, s-a arătat însă, împotriva contestării.

„Contestarea poate să fie interpretată ca încercare de tărăgănare a executării și poate să coste și mai mult bugetul ulterior. Din aceste considerente, contestarea pare a fi inoportună”, a spus Negruță.

Amintim că Veaceslav Negruță a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul despăgubirilor-record de 400 de mii de euro, acordate colegului său de partid, liberal-democratului Pantelei Sandulachi. Totul a început după ce Sandulachi a cerut să-i fie achitate pagube morale şi materiale pentru că fosta guvernare comunistă i-ar fi fabricat două dosare, fiind purtat prin instanţe timp de nouă ani, perioadă în care şi-ar fi pierdut afacerile. În ianuarie 2012, magistraţii Curţii de Apel Chişinău au decis că statul trebuie să îi achite lui Sandulachi prejudiciu de 400 de mii de euro. Ministerul Finanţelor, condus de Veaceslav Negruță, nu s-a grăbit să conteste decizia la CSJ. Au făcut-o însă, procurorii, iar la 19 iulie 2012, judecătorii de la CSJ au decis că lui Pantelei Sandulachi i se cuvine doar 1.000 de euro, iar restul, 399 mii de euro, trebuie întorși statului. Între timp, banii au ajuns în contul lui Pantelei Sandulachi şi au fost cheltuiți.

Recent, Maia Sandu l-a numit pe Veaceslav Negruță consilier prezidențial pe probleme financiare. Sandu a declarat că Negruță, fostul său coleg în Guvernul Filat și la PLDM, este o persoană integră. Experții au menționat că este pentru prima dată în istorie când președintele Republicii Moldova, deschis, numește consilier o persoană condamnată penal.

In this article