La ședința Consiliului Municipal Orhei, a fost aprobată compensarea tarifului la apă pentru toți locuitorii orașului, ca urmare a inițiativei echipei lui Ilan Șor și a voturilor acestora. Decizia a fost adoptată în ciuda abținerii a șase consilieri municipali din partea PAS și a susținătorilor lor, ceea ce a subliniat poziția lor față de cetățenii din Orhei.
Această măsură vine ca o reacție la anunțul recent al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind majorarea tarifelor la apă și canalizare. Compensația se va aplica pentru 6 metri cubi de apă pe lună, începând cu 1 octombrie, beneficiind fiecare gospodărie din municipiu.
„Noi, administrația publică locală din Orhei, alături de echipa primarului de onoare Ilan Șor, am declarat constant că vom face tot posibilul pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale locuitorilor noștri. Suntem singura echipă din țară care se ține de cuvânt atunci când promite,” a afirmat Tatiana Cociu, primarul municipiului Orhei.
Oficialii au subliniat că stabilirea tarifelor rămâne în competența ANRE, iar administrația locală va continua să colaboreze pentru a asigura accesul locuitorilor la utilitățile publice necesare, fără a-i împovăra financiar.