Condamnat la închisoare pentru atac violent asupra angajatului unui penitenciar

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui deținut, în vârstă de 30 de ani,...

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui deținut, în vârstă de 30 de ani, de comiterea acțiunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor, adică săvârșirea de către o persoană care execută pedeapsa cu închisoare a atacului violent asupra administrației (art.286 din Codul penal).

 

Inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 3 ani.

Prin cumul de sentințe, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 9 luni.

Acuzatorii de stat au înaintat învinuirea pe faptul că, deținutul, la 25 octombrie 2023, pe timp de zi, având intenția sistării activității unui angajat al secției siguranță și regim al Penitenciarului nr.15 Cricova, mun.Chișinău, unde își executa pedeapsa penală stabilită, prin surprindere, l-a atacat pe angajatul respectiv, mușcându-1 de mâna stingă în regiunea brațului.

Ulterior, continuându-și acțiunile sale infracționale, în timp ce funcționarul public încerca să-i pună cătușele, l-a mușcat de regiunea gambei dreapta posterior, cauzându-i echimoze și excoriații.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția.

Sentința este cu drept de apel.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui deținut, în vârstă de 30 de ani, de comiterea acțiunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor, adică săvârșirea de către o persoană care execută pedeapsa cu închisoare a atacului violent asupra administrației (art.286 din Codul penal).

 

In this article