Reieșind din actul de învinuire înaintat de către procurori, în perioada de timp cuprinsă între anii 2021-2023, inculpatul, în vârstă de 41 ani, aflându-se la domiciliul propriu și urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, profitând de vârsta fragedă a fiicei sale minore, care nu avea 14 ani împliniți în anul 2021, fiind clasa a 7-a, sistematic, prin constrângere fizică și psihică, manifestată prin imobilizarea mâinilor și aplicarea loviturilor peste corp, întreținea cu aceasta rapoarte sexuale neconsimțite.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, iar la 28 februarie 2024, printr-o sentință, acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor imputate și condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.
Acesta a pledat nevinovat.
Sentința în cauză este cu drept de apel.
Acțiunile premeditate ale inculpatului au fost încadrate juridic în baza art.171 alin.(3) lit.b) din Codul penal – violul, adică actul sexual neconsimțit, săvârșit asupra unei persoane, care nu a atins vârsta de 14 ani, victima fiind și membru de familie și art.171 alin.(2) lit.a), c) din Codul penal – violul, adică actul sexual neconsimțit, săvârșit cu bună știință asupra unui minor, care este și membru de familie.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.