Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat noi măsuri privind asigurarea securității publice și energetice

În scopul ameliorării situației în sectorul termoenergetic, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au aprobat eliberarea de către Agenţia Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne a 7 mii de...

În scopul ameliorării situației în sectorul termoenergetic, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au aprobat eliberarea de către Agenţia Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne a 7 mii de tone de păcură din rezervele de stat, cu titlu de deblocare, către S.A. „Termoelectrica”. 

O altă decizie vizează actualizarea tarifelor pentru anul 2023, astfel, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va accepta suma de 208,6 milioane lei, drept contravaloare a păcurii eliberate conform Dispoziției CSE. De asemenea, documentul vine cu actualizări ale formulelor de calcul a deficitului de energie electrică și a prețului pentru excedent de energie electrică, aplicat de ANRE pentru perioada 1 iunie 2022 – 31 decembrie 2022.

Totodată, membrii CSE au decis că, începând cu 15 mai curent, termenul de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a persoanelor care au dreptul la protecția temporară va constitui 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile. Solicitanții de protecție temporară vor putea beneficia în continuare de măsuri facilitare de aflare în Republica Moldova, precum și de condiții simplificate de angajare în câmpul muncii, prin intermediul Mecanismului de protecție temporară, aprobat anterior de Guvern.

Prin Dispoziția CSE, în perioada 31 mai 2023 – 2  iunie 2023, în cadrul Centrului  de  plasament  temporar  al  străinilor  din  subordinea  Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne, va fi amenajat un Centru de cazare provizorie pentru străini, cărora li s-a refuzat intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. Transportarea persoanelor către Centru va fi asigurată de Inspectoratul  General  al Poliției de Frontieră cu suportul Inspectoratului General pentru Migrație. Cheltuielile pentru hrană și asistență medicală, suportate de către Centru, vor fi asigurate de către Inspectoratul General pentru Migrație, cu excepția cazurilor în care persoanele au interdicție de intrare în Republica Moldova. Cheltuielile de cazare pentru aceste persoane vor fi suportate de operatorul aerian care i-a transportat.

De asemenea, în scopul asigurării ordinii publice, în contextul desfășurării Summitului Comunității Politice Europene din 1 iunie, organizarea întrunirilor în masă în municipiul Chișinău, precum și în raioanele Orhei,  Anenii Noi și Criuleni, va fi notificată către Cancelaria de Stat, la adresa [email protected]. În cazul întrunirilor simultane, vor avea prioritate declarațiile prealabile depuse de către autoritățile publice centrale. Prevederile vor fi valabile până la 2 iunie 2023, inclusiv.

Dizpoziția CSE din 10 mai 2023 poate fi accesată la următorul link: https://bit.ly/44SK8Fi

 

In this article