CNESP: Programul de activitate al grădinițelor va fi stabilit de administrație și coordonat cu fondatorul

Programul de activitate al grădinițelor, care urmează să se redeschidă din 1 septembrie, se va stabili de către administrația instituției coordonat cu fondatorul. Decizia a fost luată...

Programul de activitate al grădinițelor, care urmează să se redeschidă din 1 septembrie, se va stabili de către administrația instituției coordonat cu fondatorul. Decizia a fost luată astăzi de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP).

În scopul realizării eficiente a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19, se va evalua și se va ajusta numărul necesar și orarul optim de activitate al educatorilor și dădacelor. Sălile urmează a fi aerisite conform unui program strict. De asemenea, este obligatorie dezinfectarea suprafețelor, inventarului, jucăriilor și materialelor didactice.

Comisia mai recomandă ca minorul să fie adus și luat de la grădiniță de una și aceeași persoană, cu vârsta mai mare de 16 ani. De asemenea, părinților li se va recomanda, după posibilitate, să ia copilul acasă mai devreme.

Transportarea copiilor/însoțitorilor în mijlocul de transport școlar, spre și de la instituția de învățământ, se va organiza la capacitatea numărului de scaune, cu respectarea măsurilor de sănătate publică.

In this article