
Un tânăr de 22 de ani din Cimișlia a fost reținut în flagrant în sectorul Centru al municipiului Chișinău, fiind suspectat de implicare în distribuirea de droguri prin intermediul unui magazin online de pe Telegram.
Potrivit oamenilor legii, acesta a fost oprit pe stradă de angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă. În urma verificărilor, asupra sa au fost depistate 16 pachețele cu substanța PVP, cunoscută pe piața neagră sub denumirea de „sare”, pregătite pentru a fi ascunse în diferite locații.
Valoarea estimată a drogurilor ridicate se ridică la aproximativ 10.000 de lei pe piața neagră.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane implicate în schemă.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

