Chicu: Dacă Guvernul nu va putea accesa creditul rus, vom avea deficiențe în finanțarea unor cheltuieli

Premierul Ion Chicu a reiterat că în eventualitatea anulării de către Curtea Constituțională a creditului rusesc în valoare de 200 de milioane de euro, Guvernul va fi pus...

Premierul Ion Chicu a reiterat că în eventualitatea anulării de către Curtea Constituțională a creditului rusesc în valoare de 200 de milioane de euro, Guvernul va fi pus în imposibilitatea de a achita unele cheltuieli de infrastructură și de susținere a mediului de afaceri și populației. Șeful Guvernului a calificat acțiunile opoziției, care a depus mai multe sesizări la Curte, ca pe o aventură politică și un atac politic asupra acestui credit. 

”Continui să remarc că este un atac politic asupra acestui credit. În cazul în care Guvernul nu va putea accesa creditul rus, vom avea deficiențe în finanțarea unor cheltuieli incluse în rectificarea bugetului, votată acum două săptămâni în Parlament.  Mă refer la investițiile în infrastructură, la ajutorul pentru agenții economici și multe alte cheltuieli”, a spus premierul.

Chicu susține că în cazul anulării de către Curte a acestui credit, Guvernul va fi nevoit să vină în Parlament cu o rectificare a bugetului, prin care să ceară micșorarea cheltuielilor cu 4 miliarde de lei. Potrivit premierului, responsabilitatea pentru reducerea cheltuielilor va fi în totalitate a autorilor sesizărilor.

”Acei care au pornit această aventură politică să-și asume responsabilitatea”, a spus Chicu.

Curtea Constituțională va examina, în data de 7 mai, sesizările depuse de deputații din grupul Candu, fracțiunile parlamentare PAS și PPDA prin care se cere controlul de constituționalitate în privința procedurii de inițiere, negociere și semnare a Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova privind acordarea a unui împrumut financiar de stat în valoare de 200 de milioane de euro.

In this article