Ceban: La intersecția străzilor Ciuflea și București sunt efectuate lucrări de reparație curentă a carosabilului

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că la intersecția străzilor Ciuflea și București sunt efectuate lucrări de reparație curentă a carosabilului. Acestea presupun frezarea integrală...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că la intersecția străzilor Ciuflea și București sunt efectuate lucrări de reparație curentă a carosabilului. Acestea presupun frezarea integrală a suprafeței de drum și asfaltarea. Acțiunile au loc pe o suprafață totală de 2,5 mii metri pătrați.

“Lucrările fac parte din programul de reabilitare a infrastructurii rutiere din capitală, care prevede intervenții pe mai multe segmente de drum avariate. Scopul nostru este să îmbunătățim calitatea și siguranța circulației pe străzile din Chișinău, pentru perioada 1 iunie, când va avea loc summitul”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a mai spus că anterior au fost supuse lucrărilor de frezare și plombare cele mai avariate porțiuni de drum și Viaductul de pe bd. Dacia, iar începând cu ziua de ieri, 10 mai, pe acest segment se așterne tratamentul bituminos Slurry Seal, care este menit să asigure o durată mai lungă de exploatare a carosabilului.

Potrivit lui Ion Ceban, lucrări cu Slurry Seal au fost făcute recent și pe str. Calea Ieșilor, iar în anul curent urmează a fi realizate și pe alte străzi din Capitală, după ce vor fi supuse lucrărilor de pregătire de către Regia „Exdrupo”.

Este vorba despre: bd. Mircea cel Bătrân (tronson str. Petru Zadnipru – str. Ion Dumeniuc), str. Ciuflea, str. Alecu Russo (tronson str. Nicolae Dimo – bd. Moscova), bd. Renașterii Naționale (tronson str. Calea Orheiului – Tipografia Centrală), str. Kiev, bd. Moscova, str. Petricani (tronson rond Visterniceni – rond Mihai Viteazul).

In this article