Curtea Supremă a Ucrainei a adoptat o decizie irevocabilă în cazul T. B. Fruit. Ce se va întâmpla cu fabrica de suc din Edineţ?

Proprietarul T. B. Fruit, Taras Barşciovschi, cel care controlează şi fabrica de suc din Edineţ, are mari probleme – potrivit dubinsky.pro, Curtea Supremă de Justiţie a Ucrainei...

Proprietarul T. B. Fruit, Taras Barşciovschi, cel care controlează şi fabrica de suc din Edineţ, are mari probleme – potrivit dubinsky.pro, Curtea Supremă de Justiţie a Ucrainei a adoptat o decizie irevocabilă, prin care Taras Barşciovschi este declarat oficial dator cu 75 mil. euro. Sursa notează că datoria respectivă ar fi apărut ca urmare a neachitării unui credit de către Taras Barşciovschi şi scoaterii din Delta Bank (cu puţin timp înainte de falimentul acesteia) a sumei de 100 mil. euro. Banii ar fi fost scoşi din bancă de către unul din coproprietari – Cargill, prin intermediul a două întreprinderi ale lui Taras Barşciovschi – „Яблуневий дар” şi „Танк Транс”, ambele figurând în dosarul penal de nerambursare a creditelor.

Sursa mai notează că datoriile lui Taras Barşciovschi ar fi fost cumpărate de către colectorii de la compania financiară „Investohills Vesta”. Autorul se întreabă: Ce se va întâmpla acum cu activele T.B. Fruit, căci e vorba de întreprinderi unde muncesc mii de oameni? Şi, apropo, în presa din Ucraina au apărut deja informaţii că şase fabrici din Polonia, Ucraina şi cea din Edinţeţ de jure au trecut companiei ce a preluat de la bancă datoriile lui Taras Barşciovschi şi în orice moment poate să se producă schimbul de proprietari ai acestor active. Şi nu e clar cum se va proceda cu datoriile pentru materia primă achiziţionată de la producătorii locali.

Pe mine personal mă interesează nu atât T.B. Fruit, în general, cât ce se va întâmpla cu Fabrica de suc din Edineţ? Nu vom avea iarăşi proteste în faţa Guvernului că oamenii au rămas fără lucru? Suntem în preajma unui nou sezon de colectare a merelor. Oamenii îşi vor da producţia inclusiv la această fabrică. Şi dacă între timp ceva se întâmplă cu ea şi oamenilor nu li se vor plăti banii? Iarăşi, proteste, iarăşi cerinţe ca statul să vină cu despăgubiri?

Sigur, fabrica poate spune că „totul e sub control”. E şi firesc să spună aşa, căci nici un agent economic nu va recunoaşte că are probleme, până când acestea nu vor mai putea fi ascunse. Şi la „Banca de Economii” totul „era bine” până când nu au apărut dovezi clare că nu e chiar bine. De aceea, cred că organele competente ale statului de pe acum trebuie să se intereseze de această problemă şi să se asigure că cetăţenii nu vor avea de suferit. Nu ştiu cum voi, dar eu m-am săturat de situaţiile când statul trebuie să intervină şi să ofere despăgubiri oamenilor ce au avut de suferit din vina nu stiu cui.

Sursa: kp.md

In this article