Un bărbat de 52 de ani din raionul Ialoveni a fost plasat în arest la domiciliu, după ce ar fi exploatat prin muncă un minor din aceeași localitate. Cazul a fost documentat de ofițerii INI și procurorii PCCOCS.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că suspectul a exploatat victima pe parcursul unui an, începând cu luna decembrie 2023.
Anterior, băiatul de 17 ani ar fi lucrat în gospodăria agricolă a suspectului.
„Ulterior, sub pretextul accidentării la acea vreme a unui automobil ce-i aparținea bărbatului, minorul a fost transferat la domiciliul bărbatului, unde era adăpostit contrar voinței lui, în condiții de trai similare sclaviei. Totodată, polițiștii au stabilit că pe perioada exploatării, suspectul ar fi aplicat constrângerea fizică asupra minorului, amenințându-l cu violența fizică, limitându-i dreptul la libera circulație și urmărind scopul obținerii muncii forțate și a profitului”, comunică Poliția.
Oamenii legii au efectuat și percheziții la domiciliul suspectului, iar pe caz a fost pornită o cauză penală pentru „trafic de copii comis în scopul exploatării prin muncă”.
Poliția menționează că suspectului i-a fost aplicată măsura preventivă de arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Victima urmează a fi audiată în condiții speciale.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 10 la 12 ani.
Cercetările continuă.