Captură uriaşă: 20 kg de droguri, de 14 mil. lei, confiscate la Chișinău — un ucrainean reținut

Un cetățean ucrainean, în vârstă de 63 de ani, a fost reținut după ce poliția a confiscat peste 20 de kilograme de droguri sintetice — inclusiv PVP („sare”), mefedronă, MDMA,...

Un cetățean ucrainean, în vârstă de 63 de ani, a fost reținut după ce poliția a confiscat peste 20 de kilograme de droguri sintetice — inclusiv PVP („sare”), mefedronă, MDMA, cocaină și pastile Ecstasy — ascunse într-un automobil adaptat special.

Valoarea estimată a substanțelor, pe piața neagră, depășește 14 milioane de lei.

Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi preluat drogurile din Europa și le-ar fi transportat spre Republica Moldova, folosind rute transfrontaliere și canale de distribuție organizate. După ce a trecut frontiera printr-un punct oficial, vehiculul a fost monitorizat și imobilizat la intrarea în Capitală, iar percheziția a scos la iveală marfa.

Pe numele bărbatului au fost pornite două cauze penale pentru contrabandă și circulație ilegală de droguri — infracțiuni pedepsește cu până la 15 ani de închisoare. Ancheta continuă, pentru a identifica toți cei implicați în rețea și traseul substanțelor.

 

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

 

In this article