
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut în urma unei operațiuni a poliției, după ce autoritățile au descoperit droguri în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei. Acesta se afla într-un autoturism alături de soția sa, de 35 de ani, pe traseul Chișinău–Bălți.
În masina și locuința cuplului au fost găsite substanțe narcotice precum PVP („sare”), mefedronă și marijuana, dar și cântare electronice, telefoane mobile, cartele SIM și pachete pentru vânzare. Se presupune că drogurile fuseseră transportate dintr-o zonă împădurită.
Ancheta indică că cei doi făceau parte dintr-o rețea care distribuia drogurile prin intermediul aplicației Telegram, vânzările vizând zona municipiului Bălți și raioanele din apropiere.
Bărbatul, care a mai fost condamnat anterior, a fost arestat pentru 30 de zile. Investigațiile continuă, iar poliția și procurorii urmează să stabilească toți suspecții implicați în trafic.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

