Cântărețul rus, Filip Kirkorov nu a fost lăsat să intre în Moldova

Cântărețul rus, Filip Kirkorov, este declarat persoană indezirabilă în R.Moldova. Artistul, după ce a venit în această seară la Chișinău cu o cursă charter de la Istanbul, a fost informat...

Cântărețul rus, Filip Kirkorov, este declarat persoană indezirabilă în R.Moldova. Artistul, după ce a venit în această seară la Chișinău cu o cursă charter de la Istanbul, a fost informat despre necesitatea de a părăsi teritoriul statului.

De menționat că Filip Kirkorov a fost însoțit de un bărbat de cetățenie ucraineană.

Kirkorov este unul din interpreții care urma să ajungă la Chișinău pe 19 iunie pentru a participa la concertul organizat de „omul lui Platon”, Veaceslav Valico, și reprezentanții Partidului „ȘOR”. Conform oamenilor legii, Kirkorov ar fi obținut 200 mii dolari pentru a participa la eveniment.

Amintim că Centrul Național Anticorupție (CNA) a publicat un audio cu o discuție despre onorarii de zeci și sute de mii de euro, acordate artiștilor ruși pentru concerte, de către Partidul „ȘOR”. Kirkorov ar fi obținut 200 mii dolari, iar rapperul Morgenshtern – 60 mii dolari.

 

In this article