
Cadavrul unui nou-născut a fost găsit într-o fântână. Descoperirea macabră a fost înregistrată în după-amiaza zilei de ieri, 19 iunie, în jurul orei 15:30, într-o localitate din raionul Soroca, susțin sursele PulsMedia.MD din teritoriu.
Astfel, potrivit surselor, cadavrul pruncului era în stare de putrefacție și ar fi fost pus într-o cutie și aruncat în fântăna cu pricina chiar de către mama sa, o femeie în vârstă de 36 de ani din aceeași localiate.
Sursele noastre mai menționează că despre acest caz autoritățile au aflat după ce acum câteva zile, la data de 16 iunie curent, femeia ar fi fost internată în Secția de Maternitate a Spitalului Raional Soroca acuzând slăbiciuni și amețeli. Medicii ar fi descoperit că acum aproximativ două săptămâni femeia și-ar fi provocat o întrerupere de sarcină, la domiciliu, cu un preparat pe care l-ar fi procurat de la o farmacie veterninară.
Cadavrul a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi expus expertizelor de laborator, iar femeia riscă să fie cercetată penal pentru provocarea ilegală a avortului.