Doi bărbați au fost condamnați la 11 și, respectiv, opt ani de închisoare cu executare, fiind învinuiți de trafic de droguri în proporții deosebit de mari, cu scop de înstrăinare.
De asemena, și complicea lor a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu suspendare condiționată pe o perioadă de probațiune de cinci ani.
Mai mult, instanța de judecată le-a stabilit celor trei inculpați și pedeapsa complementară „sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul farmaceutic și în domeniul circulației drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora pe un termen de cinci ani”.
Conform învinuirilor, inculpații, în anul 2023 și până la reținerea lor la 20 septembrie 2023, au aderat la un grup de persoane care se ocupau cu distribuirea ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare prin intermediul magazinelor online.
Astfel, aceștia acționau la indicația unei persoane în curs de identificare, înregistrat în aplicația Telegram cu pseudonimul „@ZOROLE”, care era administratorul unui magazin online de vânzare a drogurilor.
În perioada respectivă, persoanele au preluat din diverse locații din Chișinău mai multe tipuri de droguri în proporții deosebit de mari, inclusiv PVP, MDMA, mefedronă, marijuana, hașiș și altele.
Ulterior, folosind un BMW X5, inculpații transportau drogurile la domiciliul unuia dintre ei pentru a le cântări și a le reambala în pachete mici, care urmau să fie distribuite în alte locații din Republica Moldova.
„Drogurile se ascundeau în pământ, după care informația despre locul aflării drogurilor (datele geografice) și fotografiile cu locul plasării acestora se transmiteau prin intermediul aplicațiilor electronice și mijloacelor de comunicare cifrate, fie către potențialii cumpărători, fie către alte persoane, pentru ulterioara distribuire către consumatorii finali, activitate pentru care erau remunerați financiar în criptomonedă”, comunică Procuratura Generală.
În urma perchezițiilor în automobilul BMW X5 și în locuința unuia dintre inculpați, oamenii legii au depistat și ridicat un borcan și 127 de ambalaje cu substanța PVP în cantitate de 161, 433 g; 30 de ambalaje cu substanța mefedronă în cantitate de 69,02 g; cinci pachete cu marijuana cu cantitatea de 361,726 g; un pachet cu hașiș, cu cantitatea de 2,322 g; 11 pachete cu MDMA, cu cantitatea de 10,109 g. La fel, au fost depistate și ridicate 20 de brichete cu hașiș, cu cantitatea de 1.798,88 g.