Beție la Anenii Noi: Tânără, bătută cu o coadă de topor de o femeie

O tânără în vârstă de 35 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătută cu o coadă de topor de o femeie în vârstă de...

O tânără în vârstă de 35 de ani a ajuns la spital după ce a fost bătută cu o coadă de topor de o femeie în vârstă de 58 de ani.

Cazul a avut loc aseară, în localitatea Puhăceni din raionul Anenii Noi.

Ofițerul de presă al IP Anenii Noi, Mariana Didenco, ne-a spus că oamenii legii au fost alertați la ora 21:05.

“La fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, două femei, de 35 și, respectiv 58 ani, s-au luat la ceartă, care ulterior a degenerat în bătaie. În rezultat, femeia de 58 de ani i-a aplicat mai multe lovituri în regiunea capului cu o coadă de topor femeii de 35 ani”, a explicat Mariana Didenco.

Potrivit poliției, victima a fost preluată de un echipaj medical și a fost transportată la Spitalul Raional Anenii Noi pentru îngrijiri medicale.

Persoana bănuită de comiterea infracțiunii a fost reținută pe un termen de 72 ore, iar în cadrul audierilor aceasta și-a recunoscut vinovăția parțial.

Pe cazul dat a fost inițiată cauză penală  pe faptul  tentativei de omor.

In this article