Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a sentinței în privința bărbatului în vârstă de 27 de ani, originar din Coreea de Sud, care și-ar fi omorât sora.
Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat, însă a fost absolvit de răspundere penală din motivul comiterii faptei în stare de iresponsabilitate.
Prin aceeași sentință, s-a decis aplicarea în privința bărbatului, a măsurii de constrângere cu caracter medical – internarea în IMSP „Spitalul Clinic de Psihiatrie” din mun. Chișinău, pentru a fi supus unui tratament prin constrângere cu supraveghere riguroasă.
Reamintim că potrivit investigațiilor inițiale, la data de 03 octombrie 2024, aproximativ la ora 08:00, într-o casă particulară, amplasată în sectorul Centru al capitalei, a fost depistat corpul neînsuflețit al unei femei în stare de putrefacție, cu semne de moarte violentă, care a fost identificată ca fiind o cetățeană a Republicii Coreea, în vârstă de 28 de ani.
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, în seara lui 11 septembrie 2024, inculpatul, aflându-se în acea casă pe care sora lui o închiria de la un moldovean, din motive necunoscute, a aplicat surorii sale 9 lovituri de cuțit, în urma cărora a survenit moartea victimei.
Conform concluziei raportului de expertiză judiciară psihiatrică s-a constatat că inculpatul suferă de maladie psihică cronică evolutivă. Potrivit raportului: „Acesta nu are capacitatea de a-și dea seama de acțiunile sale și nu le poate dirija, deci nu este apt de a acționa cu discernământ”. Comisia de experți judiciari a concluzionat că inculpatul a acționat în stare de iresponsabilitate.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!