La 05 aprilie 2023, a fost pronunțat dispozitivul sentinței Judecătoriei Cimișlia, pe o cauză penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Cimișlia.
Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 42 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de furt (art. 186 alin.(4) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.
Sentința motivată va fi pronunțată astăzi, 14 aprilie 2023.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, anterior condamnat pentru diferite infracțiuni (preponderent sustrageri), în perioada lunii ianuarie 2022, în scopul sustragerii bunurilor ce nu îi aparțin, intenționat, pe timp de noapte, s-a deplasat la domiciliul foștilor săi socri, amplasat într-un sat din raionul Cimișlia, unde prin pătrundere, a sustras 33 400 euro și 60 000 lei.
Profitând de faptul că știa amplasarea camerelor din casă, și cunoștea de la copilul său, care din întâmplare a văzut unde ținea bunica sa banii, locul păstrării acestora, a reușit să sustragă mijloacele bănești menționate.
Urmărirea penală a fost finalizată, iar cauza penală a fost remisă spre examinare în instanța de judecată în luna noiembrie 2022. Ședințele s-au desfășurat în lipsa inculpatului, care s-a sustras de la prezentarea în instanță.
Menționăm că instanța de judecată a mai dispus admiterea acțiunii civile înaintate de partea vătămată și civilă, cu privire la încasarea prejudiciului material cauzat prin infracțiune în sumă de 33 400 euro și 60 000 lei, și a cheltuielilor judiciare în sumă de 6000 lei.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Comrat.