
Un bărbat care și-a aprins țigara cu flacăra eternă de la Mormântul Soldatului Necunoscut, aflat sub Arcul de Triumf din Paris, a fost arestat de Poliția franceză, a anunțat marți seară ministrul de Interne Bruno Retailleau. Oficialul a denunțat gestul drept un act „revoltător și josnic”, precizând că bărbatul este cercetat pentru violarea unui monument ridicat în memoria morților.
Incidentul a fost surprins într-o înregistrare video care a circulat masiv pe rețelele de socializare. În imagini, bărbatul se apleacă lângă flacără, își aprinde țigara și se îndepărtează calm, sub privirile unor turiști. Potrivit cotidianului Le Figaro, scena a fost filmată pe 4 august, în jurul orei 21:00, de o turistă letonă, care a declarat că „nu părea beat sau sub influența drogurilor, era conștient de ceea ce făcea și mândru de gest”.
Ministrul pentru Memorie și Veterani, Patricia Miralles, a sesizat imediat Parchetul din Paris și a cerut sancțiuni exemplare. „Nu putem călca în picioare, cu impunitate, memoria Franței. Această flacără nu aprinde o țigară, ea veghează asupra sacrificiului a milioane de soldați ai noștri”, a transmis ea pe rețeaua X.
Flacăra eternă de sub Arcul de Triumf arde neîntrerupt din 11 noiembrie 1920, în memoria soldaților francezi căzuți în Primul Război Mondial.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!