Avocata Violeta Gașițoi contrazice IGP: Dumitru Vartic rămâne bănuit în dosar

Avocata Violeta Gașițoi a declarat că Dumitru Vartic își păstrează statutul procesual de bănuit în dosarul privind decesul soției sale, contrazicând informațiile apărute anterior în spațiul public. Afirmația...

Avocata Violeta Gașițoi a declarat că Dumitru Vartic își păstrează statutul procesual de bănuit în dosarul privind decesul soției sale, contrazicând informațiile apărute anterior în spațiul public.

Afirmația vine după ce șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat recent că statutul acestuia s-ar fi modificat din bănuit în învinuit. Gașițoi susține însă că această informație este eronată și că organul de urmărire penală ar fi confirmat menținerea statutului inițial.

„Organul de urmărire penală a confirmat că statutul nu a fost schimbat”, a precizat avocata în cadrul emisiunii „Contrasens”, adăugând că în dosarul privind o posibilă violență domestică cu determinare la suicid, Dumitru Vartic continuă să fie investigat în calitate de bănuit.

Tragedia în care este vizată familia Vartic s-a produs pe 3 martie, în jurul orei 07:00, pe strada Calea Orheiului din sectorul Rîșcani al Capitalei. Potrivit informațiilor preliminare, Ludmila Vartic și-ar fi pierdut viața după ce ar fi căzut de la etajul superior al unui bloc de locuințe din Chișinău.

Cazul este în continuare investigat de organele de drept pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

 

In this article