Ofițerii Direcției Investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cercetează acțiunile unei autorități criminale de amenințare, șantaj și estorcare de bani în sume de 150.000 euro, 11 milioane lei și 200.000 euro, de la doi oameni de afaceri.
Făptuitorul are vârsta de peste 50 de ani și este membru al unui grup criminal organizat, iar acțiunile investigate ale acestuia au fost documentate începând cu anul 2020. În rezultat, a devenit cunoscut faptul că bărbatul ar fi organizat prin intermediul complicilor săi filaj asupra părților vătămate și asupra membrilor de familie ale acestora.
Urmare a perchezițiilor la domiciliul și casa de vacanță a bărbatului, oamenii legii au ridicat un pistol-mitralieră cu două încărcătoare, circa 200 cartușe și mai multe cartele telefonice. Este de menționat că acesta a folosit arma ridicată, înregistrată pe soția sa, la comiterea acțiunilor de șantaj asupra victimelor. Actualmente, la solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta este plasat în arest preventiv.
Aceeași măsură preventivă a fost aplicată și față de un complice de-al său la acțiunea de șantaj, pentru fapta de tâlhărie asupra cetățenilor ucraineni, care au fost deposedați de 500 mii dolari.
Până la o hotărâre judecătorească finală, potrivit legii, ambii se prevalează de prezumția nevinovăției.