Doi tineri de 29 și 25 de ani au fost condamnați de instanță pentru trafic de droguri și substanțe etnobotanice, pe care le-ar fi comercializat prin intermediul unor magazine online create pe platforma Telegram.
Potrivit hotărârii judecătorești, bărbatul de 29 de ani, originar din Tiraspol, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, iar cel de 25 de ani a primit o pedeapsă de 5 ani și 3 luni de detenție. Ambii urmează să își ispășească pedepsele într-un penitenciar de tip închis.
De asemenea, instanța a dispus privarea acestora de dreptul de a ocupa funcții sau de a desfășura activități ce implică gestionarea substanțelor narcotice pentru o perioadă de 5 ani în cazul primului inculpat și 3 ani în cazul celui de-al doilea.
Potrivit anchetei, cei doi ar fi acționat împreună cu alte persoane care nu au fost încă identificate de oamenii legii. Aceștia ar fi preluat cantități mari de droguri, pe care ulterior le porționau și le ambalau, după care le ascundeau în diferite locații din Chișinău și din alte zone ale țării. Ulterior, coordonatele locurilor unde erau ascunse substanțele erau transmise prin aplicații securizate, astfel încât acestea să fie ridicate de cumpărători sau de complici.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au descoperit cantități semnificative de droguri. În cazul primului inculpat au fost depistate 337 de grame de marijuana și 1.490 de grame de mefedronă, ridicate în anul 2024. La cel de-al doilea au fost găsite 1.062 de grame de marijuana și 508,678 de grame de hașiș, în anul 2025.
În fața instanței, tânărul de 29 de ani nu și-a recunoscut vina, în timp ce inculpatul de 25 de ani a admis faptele. Sentințele nu sunt definitive, iar ambii beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii irevocabile.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

