Au furat tehnică de 85.000 de lei din mai multe gospodării din centrul țării

La data de 23 aprilie curent, angajații Inspectoratelor de Poliție Telenești și Călărași, în cadrul măsurilor speciale de investigație, întreprinse pe perioada stării de urgență, au documentat și...

La data de 23 aprilie curent, angajații Inspectoratelor de Poliție Telenești și Călărași, în cadrul măsurilor speciale de investigație, întreprinse pe perioada stării de urgență, au documentat și anihilat o grupare criminală specializată în săvârșirea crimelor contra patrimoniului.

Din ea făceau parte doi membri cu vârstele de 20 și 28 de ani, anterior judecați pentru infracțiuni similare. Aceștia activau pe teritoriul raionului Telenești.

Ca rezultat al măsurilor investigativ- operative și în urma efectuării perchezițiilor la domiciliile bănuiților, polițiștii au depistat și ridicat mai multe bunuri în valoare totală de 85.117 lei.

Indivizii săvârșeau infracțiunile, de obicei, asupra gospodăriilor ale căror proprietari se aflau peste hotarele țării și alegeau metoda clasică de pătrundere în încăpere.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pedeapsă cu închisoare de până la 4 ani.

In this article