Astăzi începe Festivalul de Muzică Clasică în Aer Liber „DescOperă”. Află ce activități au fost pregătite pentru oaspeți

Oaspeții Festivalului „DescOperă” vor avea parte, și în acest an, pe lângă concertele de muzică clasică, de mai multe activități desfășurate pe teritoriul Rezervației Cultural – Naturale „Orheiul...

Oaspeții Festivalului „DescOperă” vor avea parte, și în acest an, pe lângă concertele de muzică clasică, de mai multe activități desfășurate pe teritoriul Rezervației Cultural – Naturale „Orheiul Vechi”. Acolo au fost amenajate câteva zone de agrement, unde oamenii se vor putea relaxa și savura un pahar cu vin sau o cafea. De asemenea, oaspeții vor putea gusta bucate tradiționale, precum sarmale și plăcinte, pregătite de gazdele zonei.

La festival sunt așteptați și copiii, întrucât pe teritoriul rezervației a fost amenajată o zonă în care micuții se vor putea distra împreună cu o echipă animatori. Totodată, cei preocupați de protecția mediului înconjurător vor putea procura genți și alte accesorii fabricate din materiale biodegradabile.

Festivalul de Muzică Clasică „DescOperă” este în așteptarea oaspeților în zilele de 16, 17 și 18 iunie. În premieră, acesta este organizat în formatul internațional Chișinău-Odesa-Iași, iar timp de trei zile, iubitorii de artă și de natură vor avea parte de trei spectacole extraordinare. În prima zi de festival, pe 16 iunie, ora 19:30, în scenă va răsuna opera „PAIAȚE” de Ruggero Leoncavallo, sub bagheta lui Nicolae Dohotaru, director și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Sâmbătă, Corul şi Orchestra Teatrului Național Academic de Operă și Balet din Odesa vor interpreta opera „CAVALLERIA RUSTICANA” de Pietro Mascagni. De asemenea, în scenă vor evolua David Barrientos(Chile/SUA), precum și formația Select Cvartet Plus, condusă de Mihail Agafița. Oaspeții sunt așteptați la concert la ora 19:30.

În ultima seară de festival, duminică, de la ora 19:00, în scenă vor urca artiștii Operei Naționale din Iași, care vor interpreta opera “PESCUITORII DE PERLE” de Georges Bizet.

Festivalul „DescOperă” este organizat de Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”, cu suportul strategic al Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală finanțat de USAID Moldova și Proiectul Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Guvernul Suediei și UK Aid. Totodată, pentru al doilea an consecutiv, partener general al festivalului este Radacini Wines.

In this article