Ministerul Afacerilor Externe al Armeniei a anunţat, vineri, recunoaşterea oficială a statului Palestina în scopul obţinerii păcii în Orientul Mijlociu, subliniind „situaţia critică din Gaza”, relatează The Jerusalem Post.
„Reafirmându-şi respectarea dreptului internaţional şi a principiilor egalităţii, suveranităţii şi coexistenţei paşnice a popoarelor, Republica Armenia recunoaşte statul Palestina”, a transmis ministerul într-un comunicat, subliniind că „Armenia doreşte sincer obţinerea unei păci durabile în regiune”.
Armenia sprijină o rezoluţie a ONU privind încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza şi este în favoarea unei soluţii cu două state la conflictul israeliano-palestinian, se arată în comunicat.
Hussein al-Sheikh, secretarul general al comitetului executiv al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OLP), a salutat imediat decizia Armeniei.
„Este o victorie pentru lege, justiţie, legitimitate şi lupta poporului nostru palestinian pentru eliberare şi independenţă”, a afirmat el pe Twitter.
La sfârşitul lunii mai, Spania, Irlanda şi Norvegia au recunoscut oficial statul Palestina, provocând nemulţumirea autorităţilor israeliene.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!