Aplicația Tranzy este disponibilă și în limba rusă, declară Ceban

Aplicația Tranzy, prin care locuitorii orașului pot afla timpul real de așteptare a troleibuzelor și autobuzelor, este disponibilă și în limba rusă. Despre acest lucru a anunțat edilul...

Aplicația Tranzy, prin care locuitorii orașului pot afla timpul real de așteptare a troleibuzelor și autobuzelor, este disponibilă și în limba rusă. Despre acest lucru a anunțat edilul Capitalei, Ion Ceban.

”Aplicația Tranzy a ajuns să fie utilizată de peste 80 de mii de persoane, cifra fiind în creștere în fiecare zi. Acum, aplicația este disponibilă în patru limbi: română, rusă, engleză și ucraineană. Limba rusă a fost introdusă după câteva zile de la lansarea platformei.”, a declarat Ion Ceban.

Edilul a mai precizat că astăzi a fost lansat un portal de date deschis (Open Data) în transportul public din Chişinӑu în colaborare cu tranzy.ai – platforma pentru digitalizarea mobilitӑţii urbane.

Prin acest sistem sunt puse la dispoziție seturi de date legate de transportul în comun din Capitală – vehicule şi toate detaliile aferente în timp real, stații, rute etc. Datele publice deschise sunt datele care pot fi accesate, utilizate, refolosite și redistribuite gratuit şi liber de către oricine este interesat – supuse doar, cel mult, cerinței de atribuire și distribuire în condiții similare.

In this article