Angajat de la Palatul Elysee, judecat pentru furt de obiecte din argint

Un steward responsabil cu argintăria de la Palatul Élysée a fost arestat, fiind acuzat că a furat obiecte de patrimoniu în valoare de până la 40.000 de euro,...

Un steward responsabil cu argintăria de la Palatul Élysée a fost arestat, fiind acuzat că a furat obiecte de patrimoniu în valoare de până la 40.000 de euro, care ar fi fost ulterior scoase la vânzare pe platforme online. Potrivit Parchetul din Paris, trei persoane vor ajunge în fața instanței.

Dispariția argintăriei și a veselei de protocol a fost semnalată de șeful serviciului de protocol al Palatului Élysée, iar prejudiciul este estimat între 15.000 și 40.000 de euro, potrivit Associated Press.

Anchetatorii au identificat mai multe dintre obiectele dispărute pe site-uri de licitații online, inclusiv bunuri provenite de la Manufactura de la Sèvres, furnizor oficial al unei părți din vesela palatului. Investigația a dus rapid la suspiciuni privind unul dintre stewarzi, ale cărui evidențe interne indicau posibile furturi planificate.

Potrivit anchetei, bărbatul avea o relație cu administratorul unei firme specializate în vânzarea online de obiecte decorative. Pe contul acestuia au fost descoperite farfurii și scrumiere marcate „Forțele Aeriene Franceze” și „Manufactura de la Sèvres”, obiecte care nu sunt destinate comercializării publice.

În urma perchezițiilor, autoritățile au recuperat aproximativ 100 de obiecte, găsite în vestiarul personal al stewardului, în autoturismul acestuia și la domiciliu. Printre bunurile recuperate se numără cratițe din cupru, porțelan de Sèvres, o statuetă semnată René Lalique și cupe de șampanie Baccarat. Toate obiectele au fost returnate Palatului Élysée.

Cei doi principali suspecți au fost arestați marți, iar anchetatorii au identificat și o a treia persoană, acuzată că ar fi primit bunurile furate. Toți trei au fost trimiși în judecată pentru furt de bunuri aparținând patrimoniului național, infracțiune pedepsită în Franța cu până la 10 ani de închisoare și o amendă de 150.000 de euro.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article