Andrei Spînu și-a anunțat retragerea din Guvern și din PAS

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că se retrage din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Decizia vine după ce a...

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că se retrage din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Decizia vine după ce a fost ținta unor atacuri constante, despre care spune că au fost nedrepte și fără probe. Anunțul a fost făcut de Andrei Spînu pe pagina sa de Telegram.

Spînu a declarat că, în ciuda campaniei de defăimare la care a fost supus, a continuat să lucreze cu devotament pentru interesele țării. „Sunt cu inima împăcată. Știu ce las în urmă și că nimeni nu va putea prezenta vreun argument împotriva integrității acțiunilor mele”, a afirmat el.

Decizia de a se retrage din funcție și din PAS vine, potrivit lui Spînu, în speranța că spațiul public se va concentra din nou pe subiecte importante pentru Republica Moldova, cum ar fi justiția, pe care o consideră prioritatea zero.

„Atât timp cât în spațiu public se vor discuta subiecte false, grupurile criminale organizate, corupții și cei care reprezintă interesele străine ale altor state își vor duce la bun sfârșit planurile. Am văzut acest lucru la alegerile din această toamnă”, a adăugat Spînu.

Precizăm că Andrei Spînu a fost deseori criticat pentru negocierea prețului la gazele naturale cu Gazprom

Solicitat pentru o reacție, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că va veni cu un răspuns mai târziu. Purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate, a spus că nu oferă comentarii.

 

In this article