Ambasadorul Rusiei la Chișinău, Oleg Vasnețov, va fi convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a oferi clarificări și explicații în legătură cu investigația jurnalistică privind acțiunile de spionaj ale Federației Ruse în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Igor Zaharov, reprezentantul MAEIE, care a condamnat orice ingerințe străine în afacerile interne ale Republicii Moldova.
MAEIE a anunțat că, în strânsă coordonare cu alte instituții competente, analizează natura și amploarea acestor acțiuni de spionaj, inclusiv activitatea persoanelor menționate în investigație, pentru a răspunde adecvat și prompt situației.
„Considerăm absolut inacceptabile orice acțiuni de spionaj și ingerințe străine în afacerile interne ale Republicii Moldova, care reprezintă o sfidare directă la adresa suveranității și securității naționale a statului nostru. Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău va fi convocat la MAEIE pentru a oferi clarificări și explicații cu privire la situația creată. În funcție de dezvoltările ulterioare, autoritățile Republicii Moldova vor analiza mai multe opțiuni de reacție”, anunță MAEIE.
Decizia vine după ce Jurnal TV și The Insider au realizat o investigație jurnalistică în care arată Ambasada Federației Ruse de la Chișinău este dotată cu multiple sisteme de antene capabile să capteze orice tip de semnal la distanță și care ar permite serviciilor rusești spionarea autorităților de la Chișinău.