„Am vrut doar să-l sperii”: Femeie din Soroca, pedepsită pentru denunț fals

O femeie domiciliată în municipiul Soroca, a fost condamnată săptămâna trecută de Judecătoria Soroca pentru depunerea unui denunț fals împotriva soțului său. Sentința pronunțată pe 4 decembrie 2024...

O femeie domiciliată în municipiul Soroca, a fost condamnată săptămâna trecută de Judecătoria Soroca pentru depunerea unui denunț fals împotriva soțului său. Sentința pronunțată pe 4 decembrie 2024 include o amendă de 25.000 lei.

Potrivit instanței, femeia a depus în această vară un denunț fals, acuzându-l pe soțul său de viol. În denunț, inculpata a susținut că ar fi fost abuzată sexual timp de două zile. Ulterior, ancheta a demonstrat că acuzațiile erau nefondate, cazul fiind clasat din lipsă de probe.

Pe parcursul procesului, soroceanca și-a recunoscut integral vina și a explicat că a acționat sub impulsul unui conflict conjugal intens, dorind să-și sperie soțul. În declarația făcută în fața instanței, inculpata și-a exprimat regretul profund pentru faptele sale și a solicitat o pedeapsă blândă, invocând circumstanțele familiale și lipsa unui loc de muncă.

Instanța a reținut că inculpata a avut o atitudine cooperantă pe durata procesului, recunoscând vina și contribuind la desfășurarea rapidă a procedurilor judiciare. De asemenea, s-a ținut cont de faptul că femeia nu are antecedente penale recente, iar infracțiunea comisă este clasificată drept mai puțin gravă.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article