Copiii din Republica Moldova care deţin cetăţenie română vor primi alocaţii mai mari, chiar dublu decât suma curentă.
Deputaţii din Comisia de muncă din România au votat marţi un amendament depus de social democratul Adrian Solomon, prin care alocaţiile copiilor se vor dubla de la 150 de lei la 300 de lei româneşti, echivalentul a 1200 de lei moldoveneşti. Legea urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor care este for decizional.
Articolul propus de preşedintele comisiei de muncă, Adrian Solomon şi adoptat de comisie:
Alocaţiile vor fi în cuantum de:
- a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;
- c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Au fost 16 voturi pentru şi 6 abţineri. S-au abţinut de la vot parlamentarii PNL.