ALERTĂ la Aeroportul Internațional Chișinău! Un bărbat înarmat a pus pe jar poliția

Mai multe împușcături au loc vineri, 30 iunie, la Aeroportul Internațional Chișinău. Un martor ne-a comunicat că un bărbat a efectuat mai multe împușcături, iar populația a fost...

Mai multe împușcături au loc vineri, 30 iunie, la Aeroportul Internațional Chișinău. Un martor ne-a comunicat că un bărbat a efectuat mai multe împușcături, iar populația a fost evacuată din clădire, scrie zdg.md.

Sursa citată scire că un bărbat care a aterizat la aeroport a efectuat câteva împușcături în aer. Organele de drept se află la fața locului. Persoana care a efectuat împușcăturile s-a baricadat într-o încăpere de la aeroport. Oamenii de la aeroport au fost evacuați.

Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), a confirmat pentru ZdG că au loc împușcături și ne-a spus că echipajele de poliție se îndreaptă la fața locului.

Pentru ZDG, Constantin Vozian, administratorul Aeroportului Internațional Chișinău, a declarat următoarele:

„Fără comentarii. Aeroportul este un obiectiv ca și oricare altul, vă rog să vă adresați la organele competente, nu la Aeroport. Nu cunosc. Eu, în acest moment, merg spre Aeroport să văd ce se întâmplă. Nu știu ce este. Cred că e cazul să vorbiți cu poliția, cu organele de drept”, a spus Vozian.

In this article