
Trei tineri au fost reținuți de polițiștii și procurorii sectorului Buiucani, în colaborare cu Direcția de Poliție Chișinău, fiind bănuiți de comiterea unui jaf în Capitală.
Potrivit anchetatorilor, suspecții, cu vârste de 23 și 24 de ani și originari din raioanele Ocnița și Edineț, ar fi agresat fizic un tânăr de 25 de ani în apropierea unui local, în timpul nopții. Ulterior, aceștia l-ar fi deposedat de bani și bunuri personale în valoare de peste 10.000 de lei.
În urma intervenției poliției, persoanele vizate au fost identificate și reținute, iar bunurile sustrase au fost recuperate și restituite victimei.
La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest la domiciliu. Conform legislației, aceștia riscă până la cinci ani de închisoare dacă vor fi găsiți vinovați.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

