Agenția Națională Transport Auto vine cu o serie de precizări în urma acțiunii de protest desfășurată ieri

Agenția Națională Transport Auto vine cu o serie de precizări în urma acțiunii de protest desfășurată ieri de mai mulți conducători auto, care au blocat drumul de acces...

Agenția Națională Transport Auto vine cu o serie de precizări în urma acțiunii de protest desfășurată ieri de mai mulți conducători auto, care au blocat drumul de acces la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița. Șoferii s-au declarat nemulțumiți de faptul că autoritățile române nu permit intrarea unităților de transport care efectuează transport de persoane.

Într-un comunicat de presă, Agenția Națională Transport Auto amintește că, în contextul gestionării răspândirii infecției cu COVID-19, statele străine impun măsuri restrictive la efectuarea transportului rutier internațional de persoane. ANTA precizează că autoritățile din România au inclus Republica Moldova în lista țărilor cu risc sporit de infectare cu COVID-19, iar cetățenii moldoveni, care intenționează să călătorească din Republica Moldova și nu se încadrează în anumite categorii de excepții  nu au dreptul de a intra pe teritoriul României.

Totodată, ANTA notează că în adresa instituției vin multe sesizări din partea cetățenilor, precum și Asociațiilor patronale de profil, referitor la serviciile ilegale de transportare a persoanelor în trafic internațional, prestate de către conducători auto în detrimentul operatorilor de transport rutier înregistrați legal, în condițiile Codului Transporturilor Rutiere.

“În acest context menționăm că, în perioada 01 ianuarie – 06 august 2020, inspectorii Agenției, zilnic, au fost implicați în acțiuni de control atât în mun. Chișinău, cât pe traseele naționale, inclusiv în direcțiile punctelor de trecere a frontierei de stat, în vederea identificării și sancționării transportatorilor iliciți”, se spune în comunicatul Agenției Națională Transport Auto.

În același timp, precizează responsabilii ANTA, în ultimii ani se observă o creștere a numărului de accidente rutiere cu implicarea microbuzelor peste hotarele țării, inclusiv în România, Ungaria, Grecia, Germania.

“Goana după profit face ca conducătorii auto deseori să concureze între ei, încălcând Regulamentul circulației rutiere și creând situații de accident sau chiar accidente, soldate cu persoane traumatizate și decese, care au fost mediatizate în presa străină și națională”, se conține în comunicatul citat

În consecință, Agenția atenționează conducătorii auto, precum și operatorii de transport rutier, să se conformeze prevederilor Acordurilor bilaterale interguvernamentale semnate de către Republica Moldova cu statele străine în domeniul transportului rutier internațional, Acordului INTERBUS,  precum și  Codului Transporturilor Rutiere, pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, în siguranță și confort.

In this article