Activiștii Platformei DA spun că nu o vor vota pe Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidențiale: A tulburat capetele moldovenilor

Activiștii Platformei DA nu sunt încântați de idea de a o vota pe lidera PAS, Maia Sandu, în turul doi al alegerilor prezidențiale, chiar dacă liderii formațiunii au...

Activiștii Platformei DA nu sunt încântați de idea de a o vota pe lidera PAS, Maia Sandu, în turul doi al alegerilor prezidențiale, chiar dacă liderii formațiunii au făcut un apel în acest sens. Ei spun că părerea lor despre Sandu nu este deloc pozitivă.

“Poate că părerea mea contravine Platformei DA, dar nu o voi susține pe Maia Sandu la alegeri. Am părerea mea despre ea și cu siguranță nu este pozitivă”, a scris Iana Verber, activistă a PPDA, într-o postare pe Facebook.

Aceasta se arată deranjată și de faptul că votul pentru funcția de președinte al Republicii Moldova este influențat de exponenții diasporei. “Nu înțeleg, și nu vreau să înțeleg de ce diaspora decide cine ne va conduce țara, fără să trăiască aici”, se întreabă Iana Verber.

Activista PPDA este susținută și de alți internauți. “Iana Verber, sunt total de acord. Surprinde insistența cu care moldovenii au votat această persoană, care a distrus educația și medicina și care le-a tulburat capetele moldovenilor”, scrie Tamara Medeanic, tot pe Facebook.

In this article