Anual, la 13 noiembrie, la nivel mondial este marcată Ziua Nevăzătorilor, o zi dedicată sensibilizării opiniei publice privind problematica persoanelor cu deficiențe de vedere și promovarea drepturilor acestei categorii de persoane.
,,În vederea promovării procesului de incluziune a persoanelor cu deficiențe de văz și în vederea ameliorării stării materiale ale acestora, Primăria Municipiului Chișinău întreprinde fie direct, fie în cooperare cu organizațiile publice sau private, diferite activitățile de susținere. Pe parcursul anilor 2021 – 2024, în vederea susținerii materiale a persoanelor cu deficiențe de vedere, din bugetul local, au fost alocate 3 585 500 lei”, a menţionat Primarul General al capitalei, Ion Ceban.
Astfel, pentru această categorie de persoane sunt acordate servicii sociale de îngrijire și suport prin intermediul direcțiilor de asistență socială și protecție a drepturilor copilului. Anual, circa 1500 de persoane cu dizabilități de vedere sunt susținute material în cadrul diverselor programe cu destinație specială.
În anul 2024, 767 de persoane cu deficiențe de vedere, membri ai Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, organizația teritorială Chișinău, inclusiv familii care îngrijesc copii nevăzători (38 copii) au beneficiat de ajutor material, în sumă totală de 383 500 lei, de sărbătorile pascale.
832 de persoane cu deficiențe de vedere, inclusiv familii care îngrijesc copii nevăzători (37 copii) și 57 copii care învață în Liceul Teoretic pentru Copii cu Deficiențe de Vedere au beneficiat de ajutor material către Ziua mondială a Nevăzătorilor și Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, în sumă de 785 000 lei.
Au fost oferite colete cu produse alimentare, prânzuri calde către diverse sărbători, prin intermediul preturilor de sector şi direcțiile de asistență socială. O bună parte a beneficiarilor cantinei sociale din cadrul Preturii sectorului Centru sunt persoane nevăzătoare.
Pretura sectorului Centru a asigurat sponsorizarea unei excursii la o rezervație naturală, pentru membrii Asociației Nevăzătorilor.
Prin intermediul programului municipal de asigurare cu dispozitive medicale și non-medicale specializate, 1124 de persoane au primit tonometre sonorizate, iar 600 de persoane cu deficiențe de vedere au beneficiat de bastoane speciale. Doar în anul 2024 au fost achiziționate şi acordate alte 85 de tonometre sonorizate pentru persoanele nevăzătoare, membrii organizației teritoriale din municipiul Chișinău, Asociația Obștească „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”.
La fel, în scopul asigurării condițiilor sociale pentru un trai independent, pentru persoanele cu deficiențe de vedere, care preponderent locuiesc în cartierul Telecentru, strada Pietrarilor, Primăria Municipiului Chișinău, în ultimii ani a implementat un șir de proiecte menite să îmbunătățească infrastructura rutieră:
A fost amenajat scuarul adaptat persoanelor cu deficiențe de vedere pe strada Pietrarilor 14/4, dotat cu pavaj tactil, echipament sportiv special pentru nevăzători;
Au fost instalate balustrade la toate intrările în blocurile de locuit din regiunea unde acestea lipseau, iar cele existente s-au reparat și vopsit;
În sectorul Centru sunt montate semafoare cu sistem auditiv;
Majoritatea proiectelor de reabilitare a trotuarelor din sectorul Centru prevăd amenajarea cu pavaj tactil, pentru asigurarea orientării persoanelor nevăzătoare;
De asemenea, la trecerile de pietoni, bordurile sunt coborâte la nivelul carosabilului, în scopul deplasării accesibile și independente a persoanelor nevăzătoare;
În Cartierul Telecentru, șos. Hîncești, str. Pietrarilor, 4, în zona unde locuiesc persoane cu deficiențe de vedere a fost prelungită ruta de troleibuz nr. 35;
Pe str. Pietrarilor, 4, a fost amenajat un teren de joacă pentru copii;
A fost asfaltat carosabilul la str. Pietrarilor, 28, cartierul persoanelor cu dizabilități;
Au fost proiectate lucrările de reabilitare a trotuarelor pe strada Drumul Viilor de la str. Pietrarilor până la str. Lech Kaczynski, cartierul unde locuiesc persoane nevăzătoare.