Un autocar cu turiști din Rusia a fost implicat într-un accident pe o autostradă din Thailanda. Mai mult de 20 de persoane au fost rănite.
Autocarul transporta 37 de turiști ruși. Momentul accidentului a fost înregistrat de o cameră de supraveghere video.
Imaginile arată cum șoferul, în timp ce se deplasa pe autostradă, nu a reușit să controleze autobuzul și s-a izbit mai întâi de un gard, apoi s-a ciocnit cu o mașină Toyota.
27 de turiști au fost spitalizați într-unul dintre spitalele din orașul Pattaya.