
Un adolescent de 16 ani a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că ar fi comis un furt dintr-un salon de servicii din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor oferite de Poliție, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 iulie. Conform cercetărilor preliminare, minorul ar fi pătruns în incinta salonului după ce ar fi forțat un geam.
Din interior, acesta ar fi sustras patru laptopuri, o pereche de căști și un telefon mobil.
În momentul reținerii, toate bunurile declarate furate au fost găsite asupra adolescentului și ridicate de oamenii legii pentru continuarea investigațiilor.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală, iar adolescentul este cercetat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani. Oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualei implicări a altor persoane.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
