
Procuratura Drochia, Oficiul Rîșcani anunță că printr-o sentință recent pronunțată, o femeie de 53 ani, originară din raionul Rîșcani, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru trafic de copii.
Instanța a mai dispus privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul gestionării resurselor umane şi activităţilor conexe legate de minori, pe un termen de 5 ani.
Tot prin această sentință, s-a dispus încasarea de la inculpată în beneficiul părților vătămate a prejudiciului moral în sumă de 300 000 lei și menținerea sechestrului pe bunurile imobile: casa de locuit și terenurile agricole din proprietate, (evaluate la preț de peste 1 000 000 lei) ce îi aparțin inculpatei, în scopul reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune.
Sentința urmează a fi contestată cu apel de către procurori, care vor solicita o pedeapsă mai aspră.
Inculpata a fost acuzată că în perioada anilor 2009 – 2016, cu scopul de a obține un câștig material, a exploatat prin muncă şi practicarea cerșetoriei doi copii. Acțiunile ilegale au început când aceștia aveau vârsta de 5, și, respectiv, 9 ani.
Femeia i-a adăpostit pe cei doi minori în gospodăria sa dintr-o comună din raionul Rîşcani. Profitând de poziția de vulnerabilitate a minorilor, amenințându-i cu violența fizică, i-a impus să cerșească prin diferite localități ale raioanelor Rîşcani, Drochia, Glodeni, Făleşti şi mun.Bălţi, să lucreze la strâns, curățat şi ulterior – vânzare a nucilor, cât şi se efectueze alte lucrări. Inculpata însușea toate sumele de bani câștigate de către minori.
Deşi, inițial, inculpata a acceptat să facă declarații asupra învinuirii şi a fost prezentă la examinarea cauzei, ulterior, în ședințele de judecată nu s-a mai prezentat și nu a comunicat instanței locul aflării sale. Prin urmare, procurorii au solicitat anunțarea în căutare a inculpatei, demers admis de către instanță la 02 noiembrie 2025.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!
