O femeie din Cantemir a găsit în grădina din gospodăria sa mai multe oseminte, asemănătoare celor umane. Acestea au fost transmise ulterior specialiștilor pentru efectuarea expertizei.
Potrivit ofițerului de presă al IP Cantemir, Ciobanu Cristina, la data de 2 aprilie curent, oamenii legii au fost înștiințați despre descoperirea unor oseminte într-o gospodărie din raionul Cantemir.
Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o locuitoare a raionului Cantemir, în timpul unor lucrări agricole din gospodăria sa, a depistat mai multe oseminte, preliminar asemănătoare celor umane.
Osemintele au fost ridicate și urmează a fi transmise specialiștilor pentru efectuarea expertizei. Cazul este investigat pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!