Statuia Julietei din Verona a fost deteriorată de turiști

Atingerile vizitatorilor care speră că-şi vor găsi norocul în dragoste dacă vor mângâia sânii statuii de bronz a Julietei din oraşul italian Verona au deteriorat opera de artă,...

Atingerile vizitatorilor care speră că-şi vor găsi norocul în dragoste dacă vor mângâia sânii statuii de bronz a Julietei din oraşul italian Verona au deteriorat opera de artă, vizitată de numeroase perechi de îndrăgostiţi în fiecare an, notează ANSA, preluată de Agerpres.

O gaură a apărut pe sânul drept al statuii care o reprezintă pe tânăra eroină a lui Shakespeare, a relatat joi ziarul L’Arena, transmite breakingnews.md cu referire la digi24.ro.

Statuia este amplasată în curtea Casei Julietei din Verona, una dintre cele mai romantice destinaţii din Italia.

Este pentru a doua oară când atingerile vizitatorilor deteriorează statuia în mărime naturală. În 2014, statuia originală din 1972 a fost înlocuită, deoarece se uzase din cauza numeroaselor atingeri.

O pictură „pierdută” şi recent redescoperită reprezentându-i pe faimoşii îndrăgostiţi Romeo şi Julieta a fost expusă luna trecută la Casa Julietei. Lucrarea din 1838 a artistului neoclasic veneţian Cosroe Dusi prezintă prima întâlnire nocturnă a îndrăgostiţilor lui Shakespeare în casa tinerei Capulet. Tabloul a fost expus la scurt timp după Valentine’s Day, ziua cu cele mai multe vizite la această atracţie turistică din partea cuplurilor, majoritatea tinere, pregătite să îşi jure iubire veşnică.

In this article