Coreea de Nord a lansat, miercuri, mai multe rachete de croazieră spre Marea Japoniei, a anunţat armata sud-coreeană, fiind vorba de cele mai recente lansări dintr-o serie de teste cu armament efectuate de regimul Kim în acest an, conform Reuters.
„Armata noastră a detectat mai multe rachete de croazieră necunoscute în apele de la nord-est de Wonsan, astăzi, în jurul orei 09:00 şi serviciile de informaţii sud-coreene şi americane efectuează o analiză detaliată”, a transmis Statul Major Interarme (JCS), potrivit unui comunicat. JCS a adăugat că „întăreşte supravegherea şi vigilenţa şi monitorizează îndeaproape orice semn sau activitate suplimentară din partea Coreei de Nord”.
Luni, regimul de la Phenian a anunţat că a testat un nou sistem multiplu de control al lansatoarelor de rachete despre care consideră că ar putea să consolideze semnificativ capacităţile sale de apărare.
Regimul de la Phenian, tot mai închis și mai iritabil de ceva vreme, a reluat retorica extrem de belicoasă și amenințările la adresa Coreei de Sud și a aliaților săi. De la începutul anului, regimul Kim a declarat Coreea de sud drept „principal adversar” și a închis agențiile pentru reunificare pașnică. Kim a spus, anterior, că reunificarea pașnică a Coreei „nu mai este posibilă”.
Coreea de Nord şi-a intensificat testele pentru echipamente militare, testând în special ceea ce a descris drept un „sistem de armament nuclear submarin” şi o rachetă balistică hipersonică având combustibil solid. Armata nord-coreeană a lansat, anul acesta, şi o serie de rachete de croazieră, un tip de arme pe care Nordul l-ar putea oferi Rusiei pentru utilizare în conflictul din Ucraina, potrivit analiştilor.
Coreea de Nord şi Rusia şi-au consolidat legăturile în ultimele luni. Dictatorul nord-coreean, Kim Jong Un, a făcut, în septembrie, o vizită surpriză în Rusia pentru a se întâlni cu Vladimir Putin.
Coreea de Sud şi Statele Unite susţin că, în ciuda sancţiunilor ONU, Nordul trimite arme Rusiei, posibil în schimbul unui ajutor tehnic privind programul său de spionaj prin satelit.