Doi angajați din cadrul Penitenciarului nr.2 – Lipcani s-ar fi luat la bătaie la o beție în urma căreia unul dintre ei a ajuns la spital.
Potrivit PulsMedia, incidentul ar fi avut loc în noaptea de 5 ianuarie.
În urma informațiilor apărute în spațiul public, ANP a venit cu o reacție în care a confirmat că doi angajați ai instituției s-au certat, însă aceștia erau în afara orelor de muncă și se aflau la domiciliul unuia dintre ei.
„Administrația Națională a Penitenciarelor, regretă profund acest incident și reiterează importanța respectării prevederilor legislației de către toți cetățenii, în special de către angajații sistemului administrației penitenciare și încurajează evitarea implicării acestora în careva situații de conflict.
Totodată, instituția susține promovarea valorilor morale și a unei conduite decente în rândul tuturor angajaților”, declară ANP.
Cazul a fost înregistrat de către Inspectoratul de Poliție Briceni, pe marginea acestuia fiind inițiată o anchetă în vederea elucidării circumstanțelor producerii faptei menționate.