Grație eforturilor depuse de Procuratură, a fost emisă o nouă sentință de condamnare a unor persoane acuzate de contrabandă.
Astfel, la 18 decembrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința de condamnare la pedepse cuprinse între 3 și 5 ani de închisoare, în privința a 8 persoane (7 bărbați și o femeie), pentru infracțiunea de contrabandă (art.42 alin (3),(5) și art. 248 alin.(5) lit.b) din Codul penal).
Acuzatorii de stat au înaintat învinuirea pe faptul că inculpații, prin înțelegere prealabilă, în perioada septembrie 2019 – ianuarie 2020, în repetate rânduri, au organizat transportarea mărfurilor din Ucraina în Republica Moldova, evitând procedura legală de vămuire și introducere legală pe teritoriul țării.
Valoarea mărfurilor depășește suma de 2 430 176,86 lei. Acestea erau introduse în țară prin segmentul de frontieră al Ucrainei cu Republica Moldova, care se mărginește cu regiunea transnistreană, pentru ca ulterior să fie transportată pe drumurile de ocolire a posturilor vamale interne de control spre mun. Chișinău, unde mărfurile erau depozitate, o parte fiind comercializată de către inculpați prin intermediul mai multor puncte comerciale amplasate în mun. Chișinău.
Conform schemei menționate, inclusiv la data de 15 noiembrie 2019, inculpații au organizat trecerea ilegală a unui lot de mărfuri, însă acestea au fost ridicate urmare a efectuării controlului fizic vamal al unității de transport de către angajații Serviciului Vamal.
În mod similar, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2020, inculpații, au organizat trecerea unui alt lot de mărfuri. Drept consecință, în data de 31.01.2020, fiind efectuate percheziții în mijloacele de transport, precum și în mai multe garaje din mun. Chișinău, au fost depistate și ridicate aceste bunuri.
Inculpații au pledat nevinovați.
Instanța a mai dispus confiscarea a 3 mijloace de transport, a mărfurilor, telefoanelor mobile și altor bunuri care au facilitat săvârșirea infracțiunii.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.