La 23 noiembrie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Edineț, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Edineț.
Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 55 de ani, a fost recunoscut vinovat de tentativă de omor (art. 27, art. 145 alin.(1) din Codul penal) și huliganism agravat (art. 287 alin.(3) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 14 ani cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Instanța a menținut încheierea sa anterioară, prin care inculpatul a fost anunțat în căutare până la identificarea și reținerea acestuia.
Încă doi complici ai inculpatului (de 46 și 32 de ani) au fost recunoscuți vinovați de huliganism agravat. Aceștia au fost absolviți de pedeapsa de 4 ani de închisoare stabilită, în legătură cu aplicarea amnistiei.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpații, în seara lui 02 octombrie 2021, au provocat o altercație la un garaj în care se prestează servicii de reparații auto, situat în raionul Edineț.
Într-o manieră huliganică și sub influența alcoolului, aceștia au agresat un bărbat prezent în garaj, folosind țevi și chei metalice, amenințând cu violența fizică și adresându-i injurii unui alt bărbat.
În timpul conflictului, la apelul telefonic al unuia din bărbații supuși violenței, a sosit la fața locului proprietarul autoservice-lui (un tânăr de 25 de ani) care s-a implicat în acest conflict, astfel iscându-se o bătaie între acesta și inculpatul de 46 de ani, care avea în mână o țeavă metalică. La un moment dat, a intervenit și inculpatul de 55 de ani, care a efectuat patru împușcături din pistolul de model Baikal-442, în direcția proprietarului service-ului. Acesta a fost transportat la Spitalul Raional Edineț cu trei plăgi împușcate în regiunea abdomenului în stare gravă. Din cauze independente de voința făptuitorului, intenția lui de omor nu și-a produs efectul, din motiv că s-a blocat un tub cartuș în pistolul menționat, precum și din motiv că inculpatul a fost împiedicat de către alte persoane prezente să își continue acțiunile prejudiciabile.
Conform raportului de expertiză judiciară, victima de 25 ani a suferit vătămări grave, periculoase pentru viață.
Toți trei inculpați au pledat nevinovați.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.