Bărbat reținut pentru omorul unui bătrân într-un local din Chișinău

Un bărbat de 46 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut pentru 72 de ore fiind bănuit de comiterea unui omor. Crima a fost săvârșită în după...

Un bărbat de 46 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut pentru 72 de ore fiind bănuit de comiterea unui omor.

Crima a fost săvârșită în după amiaza zilei de ieri. Suspectul se afla cu victima, un bărbat de 71 de ani, la terasa unui local de pe strada Independenței. La un moment dat între ei s-ar fi iscat un conflict care a generat în bătaie. În timpul altercației victima a fost lovită cu un scaun în cap.

Preliminar medicul legist a constatat că decesul victimei a survenit în urma leziunilor în regiunea capului.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar persona culpabilă de asemenea infracțiune conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare de la 10 la 15 ani.

Ofițerii de urmărire penală și investigație în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău- Oficiul Botanica continuă acțiunile procesual penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

In this article