Tinerii pasionați de noile tehnologii, invitați să participe la Hackathon-ul „Soluții Tech pentru Mediu”, desfășurat la Cahul

EU Innovation Centre Cahul – INOTEK anunță înregistrarea pentru Hackathon-ul „Soluții Tech pentru Mediu”, parte a inițiativei DigiEduHack. Evenimentul se va desfășura în perioada 11-12 noiembrie și are...

EU Innovation Centre Cahul – INOTEK anunță înregistrarea pentru Hackathon-ul „Soluții Tech pentru Mediu”, parte a inițiativei DigiEduHack. Evenimentul se va desfășura în perioada 11-12 noiembrie și are ca scop implicarea elevilor și studenților talentați din sudul țării în crearea unui viitor mai durabil.

 

„Prin acest Hackaton vrem să creăm oportunități de susținere a tinerilor care vin cu soluții tech creative și își doresc să schimbe în bine viața comunității. Îi îndemnăm pe toți cei care vor să contribuie la crearea unui viitor sustenabil să-și prezinte proiectele în cadrul acestei competiții, mai ales că aici vor avea posibilitatea să-și împărtășească ideile cu alți participanți și să fie ghidați de profesioniști”, a menționat Rodica Negru, coordinator adjunct al proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul.

 

Timp de două zile, echipele vor dezvolta proiecte cu impact pozitiv asupra mediului, fiind ghidați de mai mulți mentori. La final, acestea vor fi evaluate de un juriu profesionist, iar cele mai ingenioase și promițătoare idei vor fi premiate.

 

Participanții trebuie să aibă cel puțin 15 ani și să formeze echipe pentru a lucra în colaborare la proiecte tech care vin să rezolve problemele de mediu din regiunea sud a țării. Pentru a fi parte a acestei inițiative, înregistrează-te pe acest link: https://s9.ro/1w6z.

 

Termenul limită pentru înscriere este 5 noiembrie, așa că grăbește-te și nu pierde oportunitatea de a propune soluția ta pentru un mediu mai curat.

 

EU Innovation Centre Cahul – INOTEK a fost lansat în parteneriat cu Universitatea de Stat “Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și Primăria Municipiului Cahul cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Ambasadei Suediei în cadrul EU4Moldova: Startup City Cahul, proiect implementat de Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC.

In this article