Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia pentru că a refuzat să coopereze în ancheta asupra unui opozant cecen asasinat în 2009 în Austria.
Moscova făcea obiectul unei plângeri depuse la CEDO de tatăl lui Umar Israilov, un tânăr cecen asasinat acum 14 ani la Viena, unde trăia în exil, transmite breakingnews.md cu referire la adevarul.ro.
Doi bărbaţi declaraţi vinovaţi de complicitate la acest asasinat au fost condamnaţi în Austria la pedepse de 16 și, respectiv, 19 ani de închisoare, iar un al treilea – la detenţie pe viaţă.
Presupusul autor al împuşcăturilor fatale nu a putut fi audiat, la fel ca liderul cecen, Ramzan Kadîrov, suspectat de contraspionajul austriac că s-ar afla în spatele acestei crime. Ori Moscova nu a dat curs unor cereri în acest sens din partea Vienei.
Prin urmare, CEDO estimează că Rusia a încălcat articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, pentru că avea obligaţia să colaboreze cu autorităţile austriece.
Ca urmare a acestui act, CEDO a condamnat Rusia la plata unei „despăgubire echitabile” de 104.000 de euro către reclamant.
Rusia este de asemenea condamnată pentru că l-a sechestrat în mod arbitrar pe tatăl opozantului şi l-a torturat, în 2004-2005, pentru a-l forţa să dezvăluie locul unde se afla fiul său.
Potrivit Parchetului de la Viena, disidentul cecen de 27 de ani a fost ucis pe 13 ianuarie 2009 în plină stradă, după o tentativă de răpire eşuată pentru a-l aduce în Cecenia.
Umar Israilov, integrat cu forţa într-o miliţie a lui Ramzan Kadîrov înainte de a se exila şi a obţine drept de azil în Austria, în 2007, era vârf de lance în mai multe dosare pentru tortură deschise împotriva liderului cecen, inclusiv la CEDO, relatează AFP, potrivit Agerpres.